RNCE a organizat o Consultare publică cu reprezentanți Consiliilor Elevilor din ÎPT

Pe data de 16 februarie, la ora 18:30, Rețeaua Națională a Consiliilor Elevilor a organizat o Consultare publică la care au participat peste 80 de reprezentanți ai Consiliilor ale Elevilor din instituțiile de învățământ Profesional-Tehnic, alături de deputatul Eugeniu Sinchevici și Gîncu Silviu, șeful Direcției pe Învățământ secundar profesional şi mediu de specialitate, unde elevii au avut posibilitatea să relateze probleme și neliniștirile cu privire la efectuarea studiilor educaționale în colegii, centrele de excelență și școli profesionale.
Au fost abordate probleme sesizate în mod regulat în procesul de analizare a sondajului organizat de RNCE, în mod preponderent despre desfășurarea procesului de învățământ în timpul pandemiei, cum ar fi discriminarea resimțită de către elevii din învățământul Profesional Tehnic, când vine vorba de modul de desfășurare a lecțiilor. Ținem să amintim faptul că instituțiile de învățământ Profesional Tehnice din Republica Moldova s-au aflat în mediul online majoritatea anului 2021. Problemele principale abordate pe parcursul ședinței au fost:
Calitatea slabă a studiilor efectuate în mediul online;
Desfășurarea examenelor în format fizic chiar dacă studiile au loc în format online;
Necesitatea de a lucra la adaptarea curriculumului mediului online, cât și diversificarea platformelor educaționale;
Lipsa orelor de practică în format fizic, primordiale pentru instituțiile de învățământ Profesional Tehnic;
Lipsa interacțiunii de orice fel cu subiectele profesionale (pacienți), cât și lipsa interacțiunii colectivelor studențești.

Reprezentantul MEC, domnul Silviu Gîncu și-a notat toate problemele și subiectele abordate, urmând să fie analizate la nivel intern, menționând că: “Ministerul își dorește totuși cele mai înalte rezultate și suntem de acord cu problemele enunțate.“
Mulțumim Consiliilor Elevilor din învățământul Profesional Tehnic, pentru că ne ajutați să arătăm că #părereaelevilorcontează!#rnce

Sursă: Instagram
Înapoi la noutăți